A fost odată ca niciodată o omidă colorată și păroasă. Trăia printre multe plante verzi, nu prea departe de aici. Avea multe picioare. Ele o ajutau să se deplaseze în susul și în josul trunchiurilor copacilor, peste crenguțe, frunze și pietre, atunci când căuta apă și mâncare. Era foarte mulțumită de ceea ce era. Și pentru că trăia clipa, omida nu credea că viața i s-ar putea schimba vreodată. Dar viața ei și-a urmat cursul obișnuit. Omida a început să fie tot mai dominată de un impuls puternic și de necontrolat, acela de a-și construi un cocon. Nu era sigură de ce avea acel impuls. La început, a încercat să se opună. A continuat să se hrănească cu frunze. În cele din urmă, dorința a devenit mult mai puternică pentru ea. Așadar, omida a început să înfășoare un cocon. A continuat să țeasă până când și-a dat seama că rămăsese în interiorul acelui înveliș, înconjurată de un întuneric plin de liniște. Când a terminat, a fost înconjurată complet de întuneric. Cu toate că și-a țesut propriul cocon, omida era prea puțin conștientă de forțele care îi arătaseră cum să lucreze. Nu știa prea multe despre viață, ceea ce a făcut- o să creadă că va rămâne în întunericul coconului pentru totdeauna.
Timpul a trecut, iar omida a rămas singură în liniștea coconului. Totuși și-a dat seama că se petrece o schimbare, dar nu era sigură cum și de ce știa acel lucru. După un timp a fost cuprinsă de un nou avânt: acela de a rupe coconul. La început doar s-a gândit la acea posibilitate. În tot timpul cât a stat în întuneric nu i-a trecut prin minte faptul că ar putea găsi o cale de a ieși afară. Dar pentru că a început să-și pună întrebări, și-a amintit cum să părăsească coconul. Știuse de fapt acest lucru tot timpul.
A găsit o cale să iasă afară din cocon și, apoi, s-a dus la lumină. I s-a părut ciudat că nu se mai mișca la fel. Corpul îi era mai mare și mai ușor. Deodată, părți din corpul ei au început să se miște. Și-a dat seama dat seama că avea niște aripi frumos colorate care fluturau înainte și înapoi. Omida a început să zboare. Deși era o experiență nouă, părea să știe cum se face acest lucru. Cu cât zbura mai sus cu atât câștiga mai multă încredere în forțele proprii. Apoi s-a avântat până deasupra pajiștilor și a copacilor. Într-un târziu, a aterizat pe o frunză, în imediata apropiere a unui heleșteu. Deodată, a devenit conștientă de imaginea ei oglindită în apă. S-a privit mirată: aripile care se mișcau, culorile…modificarea corpului, în general. Uimitor! Dintr-o omidă mică, atrasă de pământ, s-a transformat într-un fluture ale cărui aripi îl purtau pe aripile vântului.
Apoi, ziua s-a transformat în noapte. Fluturele s-a instalat pe o frunză. Zâmbind și-a amintit de convingerea lui că întunericul coconului îl va întemnița pentru totdeauna. A descoperit că lucrurile nu sunt mereu ceea ce par a fi. Mai mult, lumea în care trăiește poate fi schimbată de învățătura pe care o deții în sufletul tău!
Nancy Davis, Ph.D ”Povești terapeutice” Partea VI
Zi frumoasă!
Psiholog-psihoterapeut Nina Jurca
Tel: 0722 535 447